Post-ul de astazi are mai mult sau mai putin legatura cu precedentul. De fapt nici nu stiu ce titlu sa ii dau. Sunt furioasa. Sunt frustrata. Sunt in toate felurile pe tema asta, numai bine nu.
Ce trebuie sa le faci oamenilor ca sa accepte sa vada lucruri FRUMOASE? Care-i secretul? Mi s-a intamplat in ultimele luni sa trag de diversi prieteni sa vina sa vada diverse spectacole (asta cu teatrul e doar un exemplu, pentru ca e lumea prin care ma invart eu, dar e valabil si pentru alte forme de arta). De unii de fapt nici nu a fost nevoie sa trag deloc, au venit de buna-voie si au iesit de acolo fericiti si incantati de fiecare data. Nu cred ca minteau, pentru ca le-am vazut expresia fetzei. Unii au venit si de 2-3 ori la aceeasi piesa. De altii am tras intr-adevar. Din greu. O data. De doua ori. De 3 ori. Cu rugaminti. Cu batut obrazul. Cu “hai bah ce esti asa naspa in puii mei!!!???!!” Dintre acestia, o parte au venit. Si wow, le-a placut. Mi-au multumit.
Dar RESTUL??? restul, care zac in lista mea de mess si primesc massuri sau imi vad statusurile si le IGNORA pentru ca nu e vorba de cine stie ce stire idioata cu ce a mai facut Becali? RESTUL? Restul, carora le-am dat mailuri, scrise cu tot sufletul, si in care se vede ca sunt oricum, numai NU spam, zeci de oameni care ma cunosc si care nici macar nu mi-au raspuns? Macar sa ma intrebe “frate care-i faza?”
Restul, care scriu “attending” daca ii inviti la un event pe Facebook… Ei, astia sunt o categorie cu totul speciala. Mai nou e trendy sa se creada despre tine ca te culturalizezi. Asa ca… hai sa dam “attending” la toate chestiile la care suntem invitati, si care suna cat de cat a “cultura”. Dar Doamne fereste sa si MERGEM la vreunul.
EXEMPLU: Acum 3 luni, eram extrem de incantata de tot ce inseamna Facebook si de toate facilitatile pe care le ofera pentru promovarea de tip “word of mouth”. Si gratis, bashca. Asa ca m-am pus pe treaba. Voiam sa chem oameni la o piesa mai ciudatzica asa, nu tocmai comerciala. Si zis si facut, eveniment pe Facebook. Dupa o saptamana de la crearea lui, erau vreo 70 de “attending” si vreo 150 de “maybe attending”. Am zis ok, opriti-va, ca nu mai incapeti in sala. Palma dupa ceafa am primit-o cand am vorbit cu tipul de la rezervari. Cate rezervari se facusera? ZERO. Pana in ziua spectacolului, a trebuit sa ma chinui tot eu sa vorbesc cu fiecare in parte, sa-i conving sa vina. Iar din zecile de “spectatori” de pe minunatul Facebook, cred ca si-au facut aparitia… cativa.
Si DA, refuz sa cred ca Facebookul e o tzeapa. Doar romanii care-l folosesc se poarta ca niste tzepe. Hai sa ne umflam in pene, sa vada ceilalti ca ne culturalizam. Sau… hai sa ne imaginam ca mergem. Dar de fapt parca-i mai bine la terasa la bere/cafea/barfa, da-o dreaq de piesa. Ce daca am dat “attending”, doar n-am semnat contract ca ma duc. Pentru cine nu stie, exista si optiunea MAYBE ATTENDING, daca chiar nu vrei sa-l superi pe cel care te-a invitat, cu un refuz direct.
E trist… pentru ca am impresia si pretentia ca ma invart printre oameni ce gusta frumosul, arta, cultura in general… nu dintre cei ce au rupt usile la Polivalenta sa auda Salamul Cantator. Si da… mi-e ciuda… mi-e ciuda ca la Salamul Cantator se rup usile, pentru niste lalaieli scarboase… iar la alte spectacole, fie ele de teatru, dans, salsa, whatever… care in mine si in cei ce au acceptat provocarea, au trezit emotii unice, profunde… ei bine la astea, trebuie sa ne chinuim pentru fiecare spectator in parte… nu-i corect…
Va urma, pentru ca am scris deja prea mult si tot mai am.
