Undeva, in satul dintre dealuri, doi oameni isi traiesc povestea inceputa in anii de dupa Al Doilea Razboi. In satul in care toate femeile sunt “a lu’” cuiva, “tanti Georgeta” e a lu’ “nea Costandin” de prin ’49, cand singura lor avere erau o lingura de lemn si o tigaie fara coada. Si casa lui parinteasca, varuita in alb, cu prispa, stalpi si cu brau albastru in fata. In capul prispii e o gradinita cu flori si un salcam mare, iar in spatele casei, duzii. In curtea nesfarsita se plimba alene gaini, gaste, curci, bibilici si porci.
Oamenii astia doi, cu o viata traita mai intai in saracie, apoi in munca grea la camp, in arsite, in ploi, in lipsuri si nevoi, in sacrificii zilnice, cu doi copii crescuti si trimisi la scoala la oras, si cu alti doi ingropati de mici, nu s-au injurat. Oamenii astia doi, ea cu 4 clase, el cu doua, nu s-au batut. Intr-o lume in care daca nu-ti bati nevasta sau copiii esti prost, iar daca stai in fiecare seara la carciuma dupa ziua petrecuta la camp, esti destept, ei traiesc frumos si-si rup in fiecare zi de la gura, ca sa stranga bani sa-si trimita fetele la liceu si facultate. Nu-si cumpara unul altuia bomboane in forma de inima de Ziua Indragostitilor, insa ii auzi spunandu-si “Fa” si “Ma” cu atata drag, incat parca si-ar spune “iubito” si “iubitule”.
Oamenii astia doi gasesc putere, dupa ce si-au facut fetele oameni, le-au maritat si le-au vazut la casele lor, sa aiba grija acum de doi draci de nepoti. Cand, la oras, Fata a inceput sa stea la coada ore intregi ca sa gaseasca Nimic, si cand n-a mai fost Nimic de pus pe masa, Nepotul cel mic invata sa mearga si sa vorbeasca in curtea pietroasa de la tara. Nepoata cea mare se trezeste dimineata o data cu Bunica si se tine dupa fusta ei cat e ziua de lunga.
Nepotii sunt suparati ca Bunica si Bunicul au magari in loc de cai, dar afla ca pe vremuri, cand nu exista Colectiv, cand nu exista Norma, Bunica si Bunicul au avut si cai, si vaci, si multe altele. Colectivul le-a luat. Dracu sa-l ia de Colectiv cu cine l-a inventat.
Bunica si Bunicul au bostana, cu pepeni verzi, galbeni, mici, mari, si pepenoaice dungate si burtoase. In diminetile de august, Bunicul si Nepotii pornesc cu cotiga spre bostana, bucurosi ca pot fi de folos la cules dar mai ales ca vor putea sparge cate-un pepene de pamant, sa-l manance chiar acolo, fara cutit si fara farfurie.
De cateva ori pe vara, au “randul la oi”. Asta inseamna ca Nepotii merg cu Bunica la stana satului, mana, pe rand, oile la usa, unde sunt mulse. Apoi pornesc spre casa, Bunica tine pe umeri cobilita cu galetile pline cu lapte, si pana seara tarziu, totul e gata. Branza, prinsa in crinta si scursa in sidila, e taiata in bucati mari care apoi vor fi puse la saramura in borcane, in beci. Pe langa cas si branza, Bunica face urda si iaurt. Fierbe lapte in ceaunul din care tocmai a rasturnat mamaliga, si gata masa: mamaliga cu lapte.
In curtea randuita cu de toate, porumbare, grajd, saiaua oilor, cocina, cotetele pasarilor, capite de fan, glugi de coceni si baloti de paie, o gradina de legume si una cu pomi, Nepotii n-au nevoie de jucarii. Se catara in nuc, culeg nuci chiar daca-s verzi si li se innegresc mainile pana le curata. Sterpelesc oua din cuibarele gainilor si fac “prajituri”: oua cu nisip. Se joaca de-a popa cu “Doamne miluieste” cu cate-un cocean aprins care fumega. Se ascund in capitele de fan. Mananca prune verzi, corcoduse verzi, zarzare verzi, struguri verzi, si n-au nimic. Daca-s coapte oricum n-au niciun farmec.
